Preîncălzim cuptorul la 180 C și pregătim o tavă rotundă, de preferat cu fundul detașabil, de 20 cm.
Așezăm o bucată de hârtie de copt pe fundul tăvii, iar marginile le ungem cu puțin unt și le pudrăm cu făină.
Într-un bol, mixăm untul cuburi cu zahărul până se face cremă.
Integrăm ouăle treptat, unul câte unul, și mixăm până se omogenizează.
Adăugăm vanilia, chefirul și mixăm.
Integrăm cu o spatulă și făina, scorțișoara, praful de copt și bicarbonatul de sodiu, încet, fără să amestecăm prea mult.
Odată ce compoziția s-a omogenizat, turnăm jumătate în tava pregătită. Așezăm feliile de măr (lăsând și câteva felii, cam un măr, pentru a le așeza pe deasupra), apoi turnam și restul compoziției și nivelăm totul.
Pe deasupra așezăm feliile rămase, adăugăm fulgii de migdale și dăm prăjitura la cuptorul preîncălzit pentru 45- 55 de minute.
Odată ce prăjitura este gata, o lăsăm să se răcească puțin și o servim.
Poftă bună !